Proiectul de pensionare anticipată a fost aprobat

0

Camera Deputaților a votat, pe 15 octombrie, proiectul de lege care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru angajații care lucrează sau au lucrat în condiții deosebite de muncă, prin completarea și modificarea unor articole din Legea pensiilor.

Amendament adoptat de Senat – La articolul 29, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alin. (13), cu următorul cuprins:

(13) Locurile de muncă dintr-o unitate economică, similare celor încadrate în condiţii deosebite conform alin.(1), vor fi de asemenea încadrate în condiții deosebite de muncă.

Perioade suplimentare la vechimea în muncă: patru luni la fiecare an lucrat:

Proiectul de lege prevede acordarea unei perioade suplimentare la vechimea în muncă de 4 luni la 1 an lucrat în condiţii deosebite de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare începând cu primul an de stagiu de cotizare realizat în aceste condiţii şi asimilarea locurilor de muncă “dintr-o unitate economică, similare celor încadrate în condiţii deosebite” cu cele prevăzute de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 263/2010, mai scrie sursa citată.

Art. 18 – Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:

a) 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;

Astfel, la un stagiu de cotizare de 30 de ani, perioada cu care angajatul care a lucrat în astfel de condiții va ieși mai devreme la pensie este de 10 ani.

Leave A Reply

Your email address will not be published.