Cozmin Gușă ARUNCĂ ÎN AER Cazul Vedetelor Cu Coronavirus: Marcel Pavel A Fost Testat Negativ! Manipularea E Totală! Nu Au Voie Să Vorbească

0

Într-o intervenţie la România TV, Cozmin Guşă, unul dintre cei mai buni prieteni ai cântăreţului Marcel Pavel, a susţinut că acesta nu ar fi, de fapt, infectat cu coronavirus, dar că i s-a impus să nu dea declaraţii presei.

Cozmin Guşă susţine că primul test pe care l-a făcut Marcel Pavel a fost negativ. Omul de afaceri spune că a discutat cu sursele lui, care i-ar fi spus că artistul nu are coronavirus. În opinia sa, nu este vorba decât despre manipulare şi PR.

”Din ce am aflat, primul test a fost negativ, iar cineva vrea să facă un PR pentru pandemie. Din ce am discutat, este că a fost obligat să semneze, la internare, o declarație că nu vor discuta cu presa. Manipularea e totală! Așa au fost obligate și vedetele de la Antena 1, spitalul nu zice nimic”, a precizat Cozmin Guşă.

Filmările pentru “Te cunosc de undeva”, suspendate

Filmările pentru emisiunea „Te cunosc de undeva” au fost suspendate, iar vedetele au fost testate şi se află în carantină pentru 14 zile. Decizia vine după ce Marcel Pavel a fost confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus și a luat contact cu mai mulți colegi, anunţă Pagina de media. Şi artiştii Ozana Barabancea, Andrei Ştefănescu, Adriana Trandafir şi Cristi Iacob, patru dintre contacţii lui Marcel Pavel, au fost confirmaţi cu coronavirus.

Starea de sănătate a celor cinci este bună, singura care are o formă ceva mai agresivă de pneumonie fiind actriţa Adriana Trandafir, au dezvăluit surse de la Institutul Matei Balş pentru România TV.

Aurelian Temișan și Andreea Bălan sunt și ei suspecți, însă nu au primit, momentan, rezultatele testelor.

„A fost realizată o anchetă epidemiologică, au fost testate şi trimise în izolare persoanele care au avut un contact direct“, anunţă reprezentanţii Antenei 1 printr-un comunicat.

Filmările pentru emisiunea „Te cunosc de undeva!“ urmează a fi reluate după perioada de carantinare, mai spun reprezentanţii postului Antena 1. „În ceea ce priveşte informaţiile vehiculate cu privire la Antena Stars, menţionăm faptul că emisia postului continuă la fel ca şi până acum. Au fost luate şi în acest caz toate măsurile de dezinfecţie, distanţare şi protecţie, pentru ca producţiile să se poată desfăşura în continuare în condiţii de siguranţă“, au explicat oficialii televiziunii.

Leave A Reply

Your email address will not be published.